Istoria ginului

             Ginul provine din Olanda secolului al 17-lea. Conceptie gresita des intalnita este aceea ca cuvântul gin deriva din oraş elveţian, Geneva. De fapt, cuvântul gin provine din limba franceză cuvântul genévrier-ienupar - care este fructul care da aroma bauturii. Aceasta inventie a fost deseori creditata unui medic. Pe care o vândea în farmacii şi o utilizata pentru a trata unele probleme medicale, bolii de rinichi, lumbago, boli de stomac, pietre la rinich şi gută. Este răspândita în Anglia, ginul olandez , de asemenea, cunoscut ca jenever sau genever, este distinct diferit ca băutura asa cum este ginul in stil englezesc (este distilat cu orz şi, uneori, învechit in butoaie din lemn, dându-i o uşoară asemănare cu whisky-ul). Schiedam, în sudul Olandei, este renumit pentru jenever-ul ei. Jenever-ul este produs într-un cazan şi are de obicei un volum mai mic de alcool şi este mai puternic aromatizat fata de ginul londonez.

            Ginul a devenit popular in Anglia dupa ce guvernul nu a permis licenţierea productiei de gin şi, în acelaşi timp, impunand o taxa grea pentru toate bauturile spirtoase importate. Acest lucru a creat o piaţă pentru produsele indoielnice, cerealele care au fost folosite impropriu pentru fermentarea berii si mii de gin-shop-uri rasarind pe întreg teritoriul Angliei. Prin 1740, producţia de gin a crescut de şase ori mai mare decât cea de bere, şi din cauza ieftinirii acesteia, devenind populara pentru cei saraci. Din cele 15000 unităţi din Londra, mai mult de jumătate erau gin-shop-uri. Berea menţinandu-si o reputaţie sănătoasa ca acesta, a fost de multe ori mai sigura, fiind o bautura fermentata, apa fiind filtrata. Ginul, totusi, a fost acuzat pentru diverse probleme medicale şi sociale, şi este posibil să fi fost un factor mai mare de deces în care ratele stabilite anterior mentionau creşterea populaţiei Londrei. Aceasta negativa reputaţie supravieţuieşte astăzi în limba engleză, în termeni de genul "gin-mills" pentru a descrie infamant barurile.

            Actul Ginului din 1736 a impus impozite mari pentru comercianţii cu amănuntul şi a dus la revolte în stradă. Taxele prohibitive au fost reduse treptat şi în cele din urmă eliminate în 1742. Actul Ginului din 1751 a avut mai mult succes, cu toate acestea.  Producatorii erau obligati sa vanda doar pentru comercianţii cu amănuntul  licentiati şi astfel  aducand gin-shop-urile sub jurisdicţia magistraţilor locali. Ginul în secolul al 18-lea a fost produs în cazane şi era ceva mai dulce decât ginurile londoneze cunoscute astăzi.

            La inceputul secolului al 18-lea in Londra, ginul vândut pe piaţa neagră a fost pregătit în  distilerii neautorizate (din care 1500 au fost în anul1726) şi a fost de multe ori  contrafacut cu terebentină şi acid sulfuric. Nu mai tarziu de 1913 in editia Webster Dictionary este comentata intr-o masura mai mare "ginul obisnuit este, de obicei, cu aromă de terebentină." 

            Distilarea pe coloane a fost inventata în 1832, şi metoda ginului londonez a fost dezvoltata mai târziu, în secolul al 19-lea. În colonile britanice de la tropice, ginul a fost utilizat sa mascheze gustul amar de chinină, o protecţie împotriva malariei, care a fost dizolvata în apă sub forma carbogazoasa a apei tonice. Acesta a fost la originea a ceea ce numim astăzi combinaţie populara gin-tonic, chiar dacă nu este necesar pentru majoritatea consumatorilor din ziua de astăzi un astfel de bautura. Chinina este prescrisa pentru combaterea malariei în multe ţări în curs de dezvoltare, unde tratamentele recente sunt neapropiat de costisitoare.

            Ginul este o bautura spirtoasa populara baza pentru multe băuturi mixte. Produs in secret "ginul de cada", a fost frecvent disponibil spre vanzare în unitati nedeclarate şi pe sub-mana in era prohibitiei din America din cauza simplitatii relative a metodei de producţie si a platii. Ginul ramanand popular ca bază a multor cocktail-uri, după abrogarea prohibitiei.